Ce e un suflet pereche?

Ei bine, e un fel de cel mai bun prieten doar ca…e mai mult de atat.

E singura persoana care te cunoaste mai bine decat te cunosti tu.

E persoana ce te face mai bun, defapt tu te faci mai bun, ea doar te inspira.

E persoana ce iti sterge lacrimile de fiecare data cand esti trist si iti imita zambetul de fiecare data cand esti fericit.

E singura persoana care iti vede sclipirea din ochi si frica din suflet.

E singura persoana care te ia si cu bune si cu rele.

E singura persoana care e acolo inainte de furtuna, in timpul ei si dupa ce trece.

E singura persoana care iti va spune intotdeauna adevarul, si care te va tine cu picioarele pe pamant.

E persoana in jurul careia poti fi cel mai adevarat tu.

Si, indiferent de ceea ce se va intampla, o vei iubi mereu.

Advertisements

Suflete pereche

E spusa cu cuvinte nespuse, o conversatie muta care continua intre noi- e o bataie pe spate, o imbratisare in jurul gatului, exista emotie in spatele acelor momente. Eu si el intelegem asta. Suntem suflete pereche in viata reala. A trebuit sa culegem momente pentru a ne dezvolta, am devenit scriitori si personaje in propia carte a destinului. Viata imita arta si viceversa.

Be ok…

efddfeAcum ceva vreme am trecut printr-o perioada mai grea din viata mea: un deces, o relatie frumoasa a luat sfarsit, schimbari mult si bruste. Cand asemenea lucruri se intampla devii vulnerabil si neajutorat. La fel s-a intamplat si cu mine. Am cazut intr-o depresie urata din care simteam ca nu o sa mai scap. Ma simteam singura intr-o mare de oameni, uitasem cum sa fiu eu. M-am considerat aproape toata viata mea o persoana curajoasa si nu am vrut sa cer ajutor, insa ca orice om, am limite si intr-o seara nu mi le-am mai putut depasi asa ca am cazut prada lacrimilor. Simteam un gol imens in inima pe care nu-l puteam umple cu nimic si simteam ca toata durerea lumii ma apasa pe coaste. Pierdusem ceva din mine si nu stiam ce si nici nu reuseam sa regasesc ceea ce pierdusem.

Am incetat sa ma mai inchid in sine asa ca am apelat la prieteni. Fie ca va vine sau nu sa credeti, exista in lume oameni carora chiar le pasa fara vreun motiv anume, le pasa fiindca esti tu si fiindca ei vor sa te protejeze. Asa ca incet, incet am inceput sa-mi revin.

Poate pana acum credeati ca fac acest post pentru a ma plange, dar nu. Stiu ca nu sunt singura care a trecut printr-o perioada de pierdere si vreau sa ajut pe cei care inca nu s-au regasit pentru ca nimic nu e mai rau decat sa treci printr-o durere imensa singur…

E greu la inceput, e greu sa vrei sa te ridici din pat si sa spui : ”Today will be worth it!” Simti ca oricum nu are nici un rost, dar crede-ma…zambeste…zambeste si spune ca totul va fi ok…e primul lucru pe care il poti face. Eu am inceput cu ceva ce imi place, iar acel lucru a fost un maraton Harry Potter. XD asta a functionat ca starter point pentru mine.

Am incercat sa imi tin mintea ocupata cu lucruri marunte…teme, curatenie, desenam, citeam…orice sa ma tina departe de gandurile negre. Si am invatat sa nu mai tin in mine…plangeam…imi cufundam capul in perna si lasam totul afara.

Mai tarziu am invatat sa ma iubesc, sa fiu in armonie cu mine, sa imbratisez fiinta imperfecta care sunt si sa ma accept asa cum sunt. Am facut asta pentru ca am realizat ca daca eu nu ma iubesc, nimeni altcineva nu o va face.

In cele din urma, incet, incet…am ajuns aici. Am realizat ca sunt ceea ce sunt, ca ceea ce s-a intamplat e in trecut si ca totul va fi bine. Poate acum e greu, dar va fi bine…stiu ca va fi…

Cu alte cuvinte, stiu ca uneori pare ca nu exista nici o scapare si ca totul se darama sub picioarele tale, dar (stiu ca va suna foarte clicheeic) fiecare sfarsit e un nou inceput.

Inconjoara-te de oamenii pe care ii iubesti si care te iubesc, fa ceea ce iti place, iubeste-te pe tine, accepta faptul ca exista si durere uneori…treci peste chiar daca pare imposibil. Eu cred in tine!

College

Si ca sa mai ies un pic din atmosfera trista pe care o tot intretin de o luna because break-up, m-am gandit sa scriu ceva despre ce am invatat eu in primele 3 saptamani de facultate asa ca am facut o lista (my favorite thing to do). Well…enjoy! ^.^

1. Cand o sa-ti faci bagajele o sa plangi.

Cu vreo 2 zile inainte iti vei face bagajele. Esti entuziasmat, abia astepti sa pleci…dar vei plange in hohote. Vei realiza nu doar ca parintii si prietenii tai raman aici dar si ca viata incepe. Si cand vei vedea cate lucruri cari dupa tine vei fi ceva gen: Holy shit, I am moving my life right now.

2. Vei fi foarte panicat pe colegii de camera.

Vei EXAGERAT de panicat. Iti e teama sa nu stai cu niste ciudati sau pitipoance sau cocalari etc. Dar daca vei avea norocul meu vei sta in camera cu niste oameni super care te vor cara acasa cand esti beat.

3. In primele 2 zile vei fi cea mai awkward persoana.

Primele 2 zile vor fi ciudate. Vei parea cea mai timida persoana ever. Vei parea exagerat de cuminte si nu vei vorbi prea mult, insa asta nu va dura prea mult, crede-ma.

4. Te vei imprietenii repede cu cineva.

Dupa cele 2 zile de awkwardness vei gasi o persoana sau mai multe si veti deveni instant bff si va fi super. Veti face tampenii impreuna, veti barfi si o sa ajungeti sa-i iubiti repede.

5. Cursurile de la 8 nu sunt atat de usoare pe cat crezi.

O sa crezi ca vei face fata cursurilor de la 8. Poate ai fost ca mine si in liceu incepeai la 7:30..pff…un fleac. NU! Vei fi obosit, nervos si neatent si e posibil sa ai si pana la 5 dupa-amiaza si sa n-ai ferestre…welcome.

6. Vei avea teme.

Credeai ca ai scapat? Nu-ti mai fa sperante.

7. Nu o sa fii atat de organizat pe cat credeai.

Just…no.

8. Banii zboara repede.

Vei fi uimit de cat de repede ramai fara bani chiar daca nu-i cheltui decat pe mancare si necesitati.

9. Sa te culci devreme devine cool.

S-a dus statul pana la 3 a.m si sa te trezesti la 7 a.m simtindu-te fresh.

10. Studentia e misto!

N-o sa vrei sa mai pleci.

Ascult…

Imi pare atat de rau ca sunt asa cum sunt.
Imi pare rau ca indepartez pe toata lumea.
Imi pare rau ca nu spun prea multe.
Imi pare rau ca sunt asa de dificila.
Prea complicata ca oamenii sa ma inteleaga.
Poate de asta multi pleaca in final…
Trebuie sa fie vina mea.
Imi pare rau, nu stiu de ce sunt asa, sincer!
Si nu stiu cum sa schimb toate astea.
Imi pare rau ca atunci cand vorbesti, eu tac.
Poate ca sunt prea prinsa in ceea ce spui.
E asa frumos, cand oamenii vorbesc.
Stii.
Ma pierd in cuvintele tale si ochii tai.
Felul in care corpul tau ajuta sa articulezi ceea ce spui.
Sau poate e doar cand spui ceva, iti plimbi degetele prin par.
Imi place sa ascult, prefer sa ascult decat sa spun.
Poate pare ca nu-mi pasa.
Dar poate imi pasa prea mult.
Ma pierd, uit sa mai vorbesc, dar crede-ma, sunt atatea lucruri pe care vreau sa le spun.
Poate le voi impartasi cu tine.
Asa ca te rog nu ma lasa.
Mai vorbeste, vreau sa aud.
Din nou imi pare rau ca ma impedic in tot ceea ce spun.
Doar ca sunt atat de pierduta.
Poate ca un copac mi-a atras privirea sau o pasere, poate felul cum acea cladire e construita.
La naiba, poate e totul.
Viata e asa frumoasa.
Nu stiu cum sa-ti explic tie ceea ce simt, defapt…nimanui.
Dar, imi pare atat de rau.
Nu vreau sa-ti faci griji.
Poate nu intelegi.
Doar…nu pleca.
Pot fi frumoasa, promit!
Asa ca nu pleca, mai vorbeste-mi.
Ascult. : )

Promit…

Promit ca voi sta cu tine oricand vei fi fericit.
Promit ca voi sta cu tine chiar si atunci cand esti rau cu mine.
Promit ca voi sta cu tine atunci cand te simti neajutorat.
Promit ca voi sta cu tine atunci cand gresesti.
Promit ca voi face orice ca sa fii fericit.
Promit ca nu voi spune nimic ce te poate rani.
Promit ca nimeni nu te va rani vreodata.
Promit ca voi plange cu tine.
Promit ca voi muri daca asta vrei.
Stii ca imi pasa…

Live forever

 

“With shaky hands she grabbed the pen, and started scribbling the last pieces of her aged mind. She was expecting this, no doubt. But she wanted to leave something behind her, a testimony that will show the footprints she left in this short life. The smiles, the tears, the battles she fought and the wars that she had won. Nothing was unimportant, every minor event led to this, to this today that will have no tomorrow. She’s content, she lived the life she wanted, and she realized that she couldn’t leave fortune for the upcoming generation. Instead she will leave them stories. The stories of a woman that never stood below others, that changed the world in her way even if the others won’t acknowledge it. She strongly believes that one’s life is not just a passing phase in the existence of this planet. Everyone has a purpose and everyone contributes to the constant change of this world. Even the little butterfly that lived only one day has created a storm with just a flap of his fragile wings. She believes that nothing is stronger than one’s mind, imagination more exactly. It has no barrier and no limit, a human creates the life he wants there. But imagination won’t do it alone…you need ambition and strength to materialize the things you desire. She’s trying her best to leave the world a lesson of success and ambition, to teach people to accomplish their dream. Her smile isn’t fading as she writes. Now she feels like she will live forever.”